Astăzi intervenim în scenă, mâine – în viaţă
Publicat de natalie pe 09/04/2010
Republica Moldova este, în prezent, una din principalele ţări de origine ale traficului de fiinţe umane. Violenţa în familie, discriminarea femeilor, lipsa îngrijirii părinteşti, sărăcia, nivelul înalt al şomajului – sunt câţiva din factorii ce favorizează traficul de persoane.
Echipa Teatrului forum, organizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului, a reuşit să prezinte această realitate dură, într-un spectacol. Piesa a fost jucată la 24 martie, în cadrul Şcolii-internat din satul Cinişeuţi, raionul Rezina. În scopul de a informa şi preveni cazurile de trafic, victimele căruia devin minorii. Or, absolvenţii orfelinatelor şi copiii din familiile social-vulnerabile sunt cei mai expuşi să nimerească în mrejele traficanţilor.
Elevii din internat au urmărit cu atenţie spectacolul, care are la bază o istorie reală. Piesa prezintă viaţa unei familii, în care tata nu lucrează, este alcoolic şi foarte violent. Scoate ultimii bani din casă. Mama, la îndemnul vecinei, decide să plece la muncă peste hotare. Aici, însă, problema nu se rezolvă. Fiica, tânăra adolescentă, rămasă acasă, nu mai putea suporta agresivitatea tatălui. Ea s-a plâns mătuşei, ca să o ajute. Ruda a povestit cazul Veronicăi unei cunoscute. Aceasta a spus că o va ajută pe fata să ajungă la mama sa în străinătate. Când Veronica a ajuns în mâinile acestor „binefăcători”, viaţa ei a devenit un adevărat coşmar. Fata, după ce a ajuns peste hotare, a fost vândută unor proxeneţi. Viaţa ei a devenit un adevărat coşmar.
Salvatorii Veronicăi au fost înşişi spectatorii. În timpul spectacolului copiii din sală puteau interveni şi schimba firul piesei. Ei asaltau cu idei, măsuri de soluţionare a problemei. Unii ieşeau în scenă şi jucau rolul eroului, care după părerea lor trebuia să acţioneze altfel.
„Tatăl trebuia să o ajute pe mama prin gospodărie, să fie mai calm. În familie trebuie să existe înţelegere” s-a pronunţat Daniela.
„Fiica trebuia să se informeze înainte de a pleca peste hotare. De asemenea, să-şi anunţe părinţii despre aceasta” a intervenit Andrei.
„M-a impresionat foarte mult spectacolul. Cu toate că, tatăl meu este plecat peste hotare, eu vreau să rămân acasă. Mai bine învăţ şi capăt o profesie bine plătită aici, în Moldova” a mărturisit Dumitru, unul din cei mai activi spectatori dintre cei prezenţi.
Teatrul forum este o metodă interactivă de prezentare a unei probleme sociale. Caracterul său informativ, emoţional şi participativ are un impact sporit asupra beneficiarilor. „Teatrul social este îndreptat spre adolescenţi, care în ultimii ani reprezintă un grup vulnerabil la problemele traficului şi a violenţei în familie. „De aceea noi suntem astăzi aici, ca să învăţăm copiii din internat să capete nişte deprinderi de viaţă, nişte abilităţi de luare a deciziei” spune Dumitru Berzan, coordonator de proiect în cadrul Centrului de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului. Teatrul forum este una dintre iniţiativele societăţii civile, care se desfăşoară în cadrul proiectului „Protecţia şi abilitarea victimelor traficului de persoane şi ale violenţei în familie” implementat de PNUD Moldova şi alte organizaţii internaţionale.



nicoleta spus
reportaj de 10, ne mai vorbind de actiunea teatrala! ma bucura astfel de actiuni
natalie spus
Multumesc pentru apreciere
Cu adevarat, baietii de la teatrul social fac lucruri de apreciat. Actorii au jucat atat de real, incat imi treceau fiorii si chiar imi venea sa plang pe alocuri.
Reclame spus
Si eu ca fost student la Sociologie ma bucur sa vad astfel de actiuni.