Unda verde

un blog cu multe şi de toate

Comerţul cu oameni din Moldova — în vizorul Strasbourgului

Publicat de natalie pe 29/03/2010

Un grup de experţi ai Consiliul Europei va monitoriza primele 10 state care au ratificat Convenţia CE privind lupta împotriva traficulu de fiinţe umane.

Scopul principal este de a evalua modul în care aceste ţări aplică respectivul act în vederea prevenirii fenomenului, a protejării victimelor şi pedepsirii traficanţilor. Primul raport de monitorizare va fi făcut în baza evaluării situaţiei din Albania, Austria, Bulgaria, Croatia, Cipru, Danemarca, Georgia, Slovacia, România şi Republica Moldova.

Lansarea de către CE a procesului de monitorizare a acţiunilor de combatere a traficului este un important şi dorit pas întru asigurarea protejării drepturilor omului în Europa, a declarat întru-un comunicat de presă, secretarul general al Grupului de experţi, Thorbjorn Jagland.

Experţii CE au început procesul de monitorizare prin înaintarea unor chestionare la adresa guvernelor celor zece state, cu scopul de a colecta informaţii despre măsurile ce se întreprind în vederea implementării Convenţiei. Persoanele de contact vor fi responsabile să distribuie chestionarul la diferite organizaţii naţionale de profil, coordonând răspunsurile lor, să prezinte o variantă finală şi consolidată nu mai târziu de 1 septembrie 2010.  De asemenea, experţii urmează să efectueze vizite în statele respective, în a doua jumătatea a anului curent.

Convenţia a intrat în vigoare la 1 februarie 2008 şi este primul acord în domeniul combaterii traficului de fiinţe umane şi unicul act internaţional care se concentrează pe apărarea drepturilor victimelor traficului. Republica Moldova a ratificat Convenţia pe lângă alte 25 de state membre ale Consiliului Europei, iar alte 17 state au semnat, dar nu au ratificat încă acordul respectiv.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.